Termeni și condinții Web Hosting Nelimitat

REGULAMENTUL PRIVIND TERMENII ŞI CONDIŢIILE DE UTILIZARE A SERVICIULUI DE WEB HOSTING

I. DISPOZIŢII GENERALE

1.1. Prezentul Regulament cu privire la Termeni şi Condiţiile de prestare a serviciilor de găzduire web a fost elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi Statutul Companiei AMPLICA.

1.2. Prezentele Condiţii de prestare a serviciilor reglementează condiţiile şi procedura prestării serviciilor de găzduire web de către Furnizor şi relaţiile dintre Furnizor şi Abonat aferente prestării serviciilor.

1.3. Furnizorul va asigura acces la serviciile de găzduire web numai după încheierea în formă scrisă a Contractului de abonament între Furnizor şi Abonat.

1.4. Contractul între Furnizor şi Abonat se încheie cel puţin în 2 exemplare, un exemplar la Furnizor şi unul la Abonat

1.5. Termenul Contractului se consideră încheiat pe un termen nelimitat.

1.6. Setul serviciilor ce urmează a fi prestate se stabileşte de către Furnizor şi se indică în Contractul de Abonament.

1.7. Abonatul este în drept să-şi schimbe Pachetul ales la momentul încheierii Contractului.

1.8. In caz de modificare a tarifelor pentru servicii, Furnizorul va anunţa prin e-mail Abonatul despre modificările respective. Noile tarife pentru servicii vor intra în vigoare la expirarea termenului de 15 zile de la data notificării despre modificările sus-menționate.

1.9. Contractul între Furnizor şi Abonat poate fi reziliat cu acordul mutual al părţilor sau unilateral în cazurile şi în conformitate cu Condiţiile stipulate în prezentele termeni şi Condiții.

ll. TERMENI Şl CONDIŢII DE GĂZDUIRE

Prezenta convenţie privind “Termenii şi condiţiile de utilizare a serviciului de găzduire a paginii web”, stabileşte care sunt condiţiile în care orice persoană poate utiliza în orice mod serviciul de găzduire web sau înregistrare domenii, şi are valoarea unei convenţii încheiate intre S.C. AMPLICA. (denumit in continuare „furnizor”), în calitatea sa de furnizor al serviciului, şi orice persoana care utilizează efectiv serviciile (denumit in continuare „utilizator, abonat sau client”). Neacceptarea acestei convenţii ori a oricărei prevederi din aceasta atrage obligaţia persoanei respective de a înceta de îndată utilizarea în orice mod a serviciului, iar utilizarea în orice mod a serviciului constituie o acceptare în întregime a convenţiei şi a oricărei prevederi din aceasta, inclusiv a oricăror modificări ulterioare care vor putea fi efectuate fără restricții de către furnizor, fără a fi necesară nici o altă formalitate.

2.1. Politica de conținut

Este interzisă publicarea pe serverele furnizorului de conţinuturi sau trimiteri (links) către astfel de conţinuturi care: (I) încalcă ori prejudiciază în orice mod drepturile de proprietate intelectuală ale altor persoane ori alte drepturi; (II) au conţinut obscen sau pornografic sau de natura violentă; (III) au conţinut defăimător sau calomnios; (IV) au conținut cu caracter rasial ori discriminatoriu; (V) conţin viruşi, cai troieni sau altele similare; (VI) conţin software piratat sau se adresează celor care piratează software ori practică orice activizati similare. Este de asemenea interzisă utilizarea serverelor noastre exclusiv ca suport de stocare (ex. filme, mp3, poze, etc.). Furnizorul este singurul arbitru care apreciază continutul site-ului.

Conturile Unlimited One poate conține pînă la 150000 inode, iar la conturile Unlimited Full pînă la 400000 inode.

2.2. Scripturi interzise

– Scripturi pentru proxy, anonimizator

– Scripturi pentru IRC

– Scripturi de top siteuri Scripturi de jocuri online

– Mail bomber, mass mail sau orice script de trimis emailuri nesecurizat

– Torrent tracker

– Chat room-uri care consuma excesiv resurse

– PhpShell şi scripturi similare pentru executarea de comenzi.

– Programe care rulează în continuu în background.

– Cronuri setate la intervale mai mici de 30 minute.

– Denumiri de fişiere altele decât caractere alphanumerice a-z 0-9 _ -.

Orice încercare de a aduce prejudicii serverelor sau clienţilor este strict interzisă. Orice activitate care afectează buna funcţionare a serverului de shared hosting (exemplele includ, dar nu se limitează la: CPU load peste limite normale, mass mailing, query-uri SQL foarte frecvente şi/sau de durata ) va fi considerată abuz şi va fi apreciată ca o încercare de prejudiciere a celorlalţi clienţi colocati. Scripturile CGI pot fi utilizate de către clienţii noştri fiind o parte inclusă in serviciile oferite, dar orice script CGI realizat special pentru a afecta în mod negativ performanța serverului sau integritatea reţelei poate fi oprit fără preaviz.

2.3. E-mail

Fiecare cont de găzduire este limitat, astfel încât sa nu permită trimiterea a mai mult de 500 de email-uri într-un interval de 60 de minute. Această politică (restricție) este necesară pentru a proteja calitatea serviciului de găzduire web. Trimiterea masivă de email-uri determină consumarea masivă a resurselor unui server, aceasta având un impact negativ asupra calității serviciilor recepţionate de clienţi. Prima încălcare a acestei politici are ca rezultat suspendarea imediată a contului de găzduire.

2.4. Responsabilitatea clientului

Clientul este responsabil pentru actualizarea informaţiilor de contact din panoul de control, atunci când este necesar. Noi nu putem fi traşi la răspundere pentru confuzii intervenite in comunicare ca un rezultat direct al neefectuării de către client a actualizărilor necesare. Clientul este responsabil pentru menţinerea în condiţii de securitate a numelui de utilizator, parolelor şi a altor informaţii sensibile.

2.5. Răspundere limitată

Nu putem fi consideraţi responsabili pentru daune cauzate de indisponibilitatea temporară a serverelor noastre, oricare ar fi motivul care cauzează acest lucru. Aceasta prevedere include şi daunele rezultate din deteriorarea sau pierderea datelor. Clientul este de acord să garanteze şi să ne considere nevinovaţi în legătura cu orice pretenţii, daune, incluzând, fără a se limita la acestea, daunele cauzate terţilor, rezultate ca și consecinţă a utilizării serviciilor cauzatoare de daune clientului nostru. Utilizatorul declară că înţelege şi acceptă că în orice situaţii în care utilizatorul va solicita daune de orice fel furnizorului, suma totală a daunelor solicitate de utilizator pentru orice motiv şi care ar putea fi achitate de furnizor nu va putea depăşi în nici un mod şi în nici un caz suma totală a tarifelor (taxelor) achitate de către utilizator furnizorului.

2.6. Backup

Backup-urile sunt făcute de către furnizor săptămînal atât la fişiere cât şi la baza de date din panoul de control. Fiecare client are acces la ultimele 4 backup-uri. Sfătuim toţi clienţii să downloadeze propriile backup-uri de pe server. Furnizorul nu este responsabil în nici un mod pentru pierderea informaţiilor găzduite ca urmare a acţiunilor utilizatorilor sau datorită erorilor existente în aplicaţiile care nu sunt asociate cu serviciul.

Pentru pachetul Unlimited One backup-ul se face la conturile pînă la 10 GB, iar la Unlimited Full pînă la 50 GB.

2.7. Garanţia uptime

Serviciul oferit de S.C. AMPLICA garantează un uptime mediu al serverelor de 99.5 % . Sunt excepţii următoarele:

– Situaţii de forţă majoră în care noi nu putem avea nici o influență cum ar fi: calamităţi naturale, indisponibilitatea / întreruperea comunicaţiilor, foc, viruşi, hackeri, nefuncționarea corectă a unui software oferit de altă sursă ( scripturi gratuite, software de comerţ electronic sau procesator de plăţi online), flood, cutremure, embargouri, acţiuni ale autorităţilor legale.

– lucrări de întreţinere anunțate sau în situaţii critice, upgrade-uri ale serverelor.

-domain name system (DNS), probleme care nu pot fi controlate de S.C. AMPLICA

-probleme de acces ale clientului cu FTP, POP, IMAP sau SMTP.

2.8. Instalări de servicii suplimentare.

În cazul în care scriptul care doriţi să îl folosiţi necesită activarea altor programe software pe server S.C. AMPLICA nu este obligată să instaleze acele programe, decât în cazul în care consideră că activarea acestora nu ar influenţa negativ stabilitatea sau securitatea serverului. În acesta întră şi modificarea unor parametri ale programelor folosite pe servere. Clientul poate verifica în permanenţă resursele alocate în panoul de control.

2.9. Termene de plată și facturare

Clientul este de acord sa achite contravaloarea serviciilor noastre în avans faţă de perioada de timp în care acestea sunt furnizate. Toate avertizările de expirare a serviciilor vor fi trimise prin email.

2.10. Suspendarea contului pentru neplata serviciilor

Conturile utilizatorilor care nu au achitat tarifele pentru prestarea serviciului în termen de 7 zile de la data expirării contului, vor fi suspendate până la confirmarea efectuării plății. Reactivarea conturilor se va putea face numai după confirmarea efectuării plaţii. Conturile utilizatorilor care nu au achitat tarifele pentru prestarea serviciului în termen de 15 zile de la data expirării contului vor fi lichidate de pe server şi nu vor mai fi subiect de recuperare a informaţiei.

2.11. Modificări

Ne rezervăm dreptul de a face adăugări, anulări sau modificări în Termeni şi Condiţii, pachetele de găzduire, prețuri şi site oricând, informarea făcându-se prin intermediul site-ului.

III. COSTUL SERVICIILOR

3.1. În scopul prestării serviciilor de găzduire web între Furnizor şi Abonat urmează a fi încheiat Contractul de Abonament. În conformitate cu Contractul de Abonament Furnizorul va activa contul de găzduire web a Abonatului şi va asigura acces la servicii numai după achitarea abonamentului pentru cel puţin 1 an sau conform alei conveniri ale părților.

3.2. Pentru a avea acces la servicii Abonatul va achita la timp taxa în conformitate cu Contractul încheiat. Valoarea taxei va fi stabilită de către Furnizor în conformitate cu planul tarifar precum şi de Condiţiile pachetului ales de către Abonat.

3.3. Taxele vor fi achitate în avans la începutul fiecărei perioade de prestare a serviciilor de web hosting.

3.4. Furnizorul îşi rezervă dreptul de a modifica prețurile pentru unele servicii si se obligă să anunţe prin email pe Abonat cu cel puţin 15 zile înainte de modificare.

3.5. În cazul rezilierii Contractului de abonament din inițiativa Furnizorului datoria Abonatului față de Furnizor va fi pretinsă conform procedurii stabilite de legislaţia în vigoare.

3.6. In cazul rezilierii Contractului de abonament cu acordul comun al Furnizorului şi Abonatului. Abonatul va achita datoriile sale față de Furnizor (dacă acestea vor exista).

IV. DREPTURILE Şl OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI

4.1. Furnizorul are următoarele drepturi:

a) de ai cere Abonatului prezentarea documentelor şi informaţiilor la discreţia Furnizorului necesare pentru întocmirea contractului;

b) de a stabili şi modifica de sine stătător tarifele pentru serviciile prestate, să elaboreze şi să aprobe instrucţiuni speciale pentru fiecare tip al serviciului de bază şi a serviciilor suplimentare;

c) de a suspenda complet sau parţial prestarea serviciilor Abonatului în cazurile stipulate în prezentele Condiţii de prestare a serviciilor.

d) de a rezilia în mod unilateral Contractul în cazurile prevăzute de legislaţii în vigoare şi în prezentele Condiţii de prestare a serviciilor.

e) de a lichida contul de găzduire web în cazul neachitării timp de 15 zile a serviciilor de către abonat.

4.2. Furnizorul este obligat:

a) să asigure prestarea serviciilor în conformitate cu Licenţa şi prezentele Condiţii de prestare a serviciilor;

b) să asigure accesul Abonaţilor la servicii în termen cel mai scurt posibil din momentul încheierii Contractului şi achitării taxei indicate în Contract, dar care nu va depăşi 7 zile lucrătoare;

c) sa asigure deservirea corespunzătoare a Abonatului;

d) să prezinte Abonatului informaţiile solicitate referitor la serviciile respective;

e) să anunţe Abonaţii în caz de modificare a Condiţiilor şi procedurii de prestare a serviciilor.

f) să asigure confidenţialitatea informaţiei obtinute în procesul încheierii contractului şi prestării serviciilor.

4.3. Furnizorul nu este responsabil:

a) de neexecutarea sau executarea neadecvată a obligaţiilor sale, dacă aceasta constituie rezultat al survenirii evenimentului sau circumstanţei Forței Majore.

b) de conținutul (informația) publicat pe site-ul clientului.

V. DREPTURILE Şl OBLIGAŢIILE ABONATULUI

5.1. Abonatul are dreptul:

a) să folosească serviciile de găzduire web în conformitate cu Condiţiile de prestare a serviciilor;

b) să obţină de la Furnizor informaţii referitoare la servicii;

c) să obţină gratis informaţii referitor la modificarea Condiţiilor şi procedurii de prestare a serviciilor, inclusiv modificarea tarifelor pentru servicii;

d) să schimbe Pachetul şi/sau serviciile suplimentare conform prevederilor prezentelor Condiţii;

e)să rezilieze Contractul de Abonament prin depunerea unei cereri în forma scrisă după achitarea datoriilor.

5.2. Abonatul este obligat:

а) să prezinte Furnizorului documentele și informaţiile necesare pentru întocmirea Contractului la discreția Furnizorului;

b) să utilizeze serviciile în conformitate cu Contractul, prezentele Condiţii de prestare a serviciilor şi legislaţia în vigoare;

c) să respecte toate condițiile stipulate în Condiţii de prestare a serviciilor;

d) să informeze Furnizorul despre refuzul de a utiliza serviciile care sunt oferite de către Furnizor suplimentar, în caz contrar se consideră că serviciul este acceptat de Abonat;

e) să îndeplinească alte obligaţii în conformitate cu prevederile aplicabile ale legislaţiei în vigoare şi procedurile stabilite de către Furnizor.

f) să nu difuzeze informaţie ce atentează la onoarea şi prestigiul Furnizorului şi al altor utilizatori ai reţelei.

g) să păstreze o copie a conţinutului site-ului.

h) să actualizeze continutul site-ului în cazul în care furnizorul actualizează programele care rulează pe serverul de găzduire web.

VI. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR

6.1. Orice litigiu care poate apărea între Furnizor şi Abonat urmează a fi soluţionat pe cale amiabilă;

6.2. În cazul rezilierii Contractului de prestare servicii din inițiativa BENEFICIARULUI, fără motive legate de neexecutarea de către FURNIZOR a obligaţiilor Contractuale, banii se returnează în suma deplină timp de 30 zile din ziua încheierii Contractului.

6.3. Dacă litijgiul nu poate fi soluţionat prin metoda negocierilor în termen de 30 zile sau într-o altă perioada de timp rezonabilă, asemenea litigiu urmează a fi soluţionat în instanţa de judecată competenta la locul sediului Furnizorul în conformitate cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova.